Speranta care nu moare
Si-ai lui intarziau! Plangand
De drag ca are sa-i revada,
Sta ziua-n prag, iesea pe strada
Cu ochii zarea masurand,
Si nu veneau! Si dintr-o vreme
Gemea, batut d-un gand.
Nadejdea calda-n el slabea,
Pe cat crestea de rece gandul.
El a-ntrebat pe toti d-a randul,
Dar nimeni stire nu-i stia,
El pleaca-n urma la cazarma
Sa afle ce dorea.
(...) extras din poezia "Trei Doamne si toti trei" de George Cosbuc
Traim intr-o lume a sperantei, speranta ne ajuta sa mergem inainte, speranta ne impinge sa urcam o treapta si inca o treapta...sperand ca urmatoarea va fi ultima, speranta a facut-o pe Pandora sa deschida cutia a doua oara sperand ca dupa ce toate relele si-au luat zborul a mai ramas ceva acolo inauntru care va da lumii speranta, si ceea ce a ramas a fost chiar speranta.
Nu cred ca cineva are dreptul sa zica ca nu mai are speranta, nu cred ca poate cineva sa zica ca este atat de jos incat cu adevarat nici nu mai spera la ceva...nu cred ca o asemenea afirmatie poate fi adevarata. Oricat am fi de zdrobiti, oricat am fi de dezamagiti, oricat am fi de aruncati, loviti, marginalizati, calcati in picioare, batjocoriti, tradati sau dispretuiti...intotdeauna va ramane acolo, in adancul fiintei noastre o chestie mica, firava care abia mai poate zbura dar care daca ne agatam de ea si ne tinem stransi ne va duce in locuri pe care nu am putut sa ni le imaginam...aceasta este speranta. Imi aduc aminte de o istorioara pe care am citi-o:
n timpul unei bătălii cruciale, un general a hotărât să atace, cu toate că armata sa era cumult depăşită numeric de cea inamică. El era încrezător în victorie, dar oamenii săi erau cuprinşi de îndoială.
În drum spre câmpul de luptă s-au oprit la un altar.
După ce s-a rugat împreună cu soldaţii săi, generalul a scos o monedă şi a zis:
“-Voi arunca acum moneda. Dacă nimereşte capul vom câştiga, dacă e pajura vom pierde. Acum e mometul pentru ca destinul să ni se arate.”
Zis şi făcut. A aruncat moneda în aer. Toţi aşteptau cu nerăbdare să vadă ce le-a hotărât soarta.
A ieşit capul. Soldaţii au răsuflat uşuraţi. Plini de încredere au atacat armata inamică şi au ieşit victorioşi.
După bătălie un locotenent remarca:
“-Nimeni nu poate schimba destinul!”
“Într-adevăr!” i-a replicat generalul şi i-a arătat locotenentului moneda.
Aceasta avea capul pe ambele părţi.
Acel general prin gestul lui a intarit aripile sperantei din inimile soldatilor, lucru care i-a facut sa mearga si sa castige o batalie importanta. Suntem intr-o batalie continua...gasiti-va speranta, eu inca sper ca este acolo si haideti sa castigam razboiul pentru ca noi nu avem voie sa ajungem asa:
(...)
Si-a stat asa, pierdut si dus.
Era-n amiezi si-n miez de vara
Si soarele-a scazut spre seara,
Si-n urma soarele-a apus.
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.
Treceau barbati, treceau femei,
Si uruiau trasuri pe strada.
Soldati treceau facand parada,
Si-atunci destept privi la ei
Si-si duse pumnii strans pe tample:
"Trei, doamne, si toti trei!"
(...) extras din poezia "Trei Doamne si toti trei" de George Cosbuc
Daca ti-a placut apasa like, la articol, sau lasa un comentariu. Multumesc :)
